Ce m-am mai amuzat acu cîteva zile, cînd m-a întrebat cineva ce să facă să fie ca mine, adică sa munceasca puţin şi să fie plătit bine...
Alelei! – i-am zis – e simplu: intri într-un post de radio, faci ştiri vreo trei-patru ani de zile. Neapărat trebuie să devii cel mai bun în scurt timp, faci şi emisiuni, ziua, noaptea, cînd se cere; desigur, trebuie să te străduieşti şi aici să fii cel mai bun, e bine să te pună şi director de programe şi să continui să faci ştiri şi emisiuni de toate felurile şi, aţi ghicit, e musai să fii cel mai bun, după care trebuie să pleci, să-ţi faci o firmă de publicitate (productie audio – video), înca vreo 8-9 ani să te chinuieşti cu firma aia blestemată, să faci bani, să dai faliment, să-ţi bagi minţile-n cap şi să te muţi la Bucuresti, unde e patria voiceoverilor. Aici, la Bucale, trebuie să ai noroc chior ca o televiziune să scoată la concurs un post de voiceover taman cînd îţi crapă ţie măseaua şi, fiind cel mai bun, să ocupi acel post. Mai trebuie să umbli şi pe la studiourile mari şi mici ca să-ţi laşi vocea şi să aştepţi în zadar vreo doi ani sş te cheme la reclame. Şi aici trebuie sa fii, dacă nu cel mai bun, măcar printre primii zece. De la o vreme solicitările pentru reclame încep să curgă (sau măcar să picure). Dup-aia, cu puţin noroc, te muţi la o altă televiziune, la leafă mai mare şi, într-un mare final, fiindcă deja eşti printre cei mai buni, te cheamă o anumită televiziune, care are mare nevoie de tine şi atunci altă făină se macină la moara ta, şi altfel negociezi condiţiile de lucru şi leafa.
Simplu, nu? Hehehe…
Ei bine, nu e chiar asa de simplu; mai trebuie şi să ai cu adevarat o voce foarte bună, să stăpîneşti foarte bine limba română, să ai ureche muzicală, ca altfel e foarte greu şi să ai cultură generală zdravănă. Needless to say, limba engleză e un „must”.
Dacă ai şi sculele tale acasă, adică computer, microfon profesional, placă de sunet straşnică, nişte caşti profi şi dacă ai noţiuni de captare şi procesare a vocii, eşti tare. Adică eşti ca mine: lucrezi de-acasă, nu te bate nimeni la cap, nu te cerţi cu colegii, nu stai în trafic de două ori pe zi, toată lumea te iubeşte… e bine…
Întrebaţi-mă orice în legătură cu această profesie şi nu numai. Voi răspunde oricui cu mare plăcere. Am primit din naştere acest dar şi... vorba ceea: „dar din dar se face". Nu mă tem să ajut pe nimeni şi nu mă tem de concurenţă, întrucît chiar sînt foarte bun.
Alelei! – i-am zis – e simplu: intri într-un post de radio, faci ştiri vreo trei-patru ani de zile. Neapărat trebuie să devii cel mai bun în scurt timp, faci şi emisiuni, ziua, noaptea, cînd se cere; desigur, trebuie să te străduieşti şi aici să fii cel mai bun, e bine să te pună şi director de programe şi să continui să faci ştiri şi emisiuni de toate felurile şi, aţi ghicit, e musai să fii cel mai bun, după care trebuie să pleci, să-ţi faci o firmă de publicitate (productie audio – video), înca vreo 8-9 ani să te chinuieşti cu firma aia blestemată, să faci bani, să dai faliment, să-ţi bagi minţile-n cap şi să te muţi la Bucuresti, unde e patria voiceoverilor. Aici, la Bucale, trebuie să ai noroc chior ca o televiziune să scoată la concurs un post de voiceover taman cînd îţi crapă ţie măseaua şi, fiind cel mai bun, să ocupi acel post. Mai trebuie să umbli şi pe la studiourile mari şi mici ca să-ţi laşi vocea şi să aştepţi în zadar vreo doi ani sş te cheme la reclame. Şi aici trebuie sa fii, dacă nu cel mai bun, măcar printre primii zece. De la o vreme solicitările pentru reclame încep să curgă (sau măcar să picure). Dup-aia, cu puţin noroc, te muţi la o altă televiziune, la leafă mai mare şi, într-un mare final, fiindcă deja eşti printre cei mai buni, te cheamă o anumită televiziune, care are mare nevoie de tine şi atunci altă făină se macină la moara ta, şi altfel negociezi condiţiile de lucru şi leafa.
Simplu, nu? Hehehe…
Ei bine, nu e chiar asa de simplu; mai trebuie şi să ai cu adevarat o voce foarte bună, să stăpîneşti foarte bine limba română, să ai ureche muzicală, ca altfel e foarte greu şi să ai cultură generală zdravănă. Needless to say, limba engleză e un „must”.
Dacă ai şi sculele tale acasă, adică computer, microfon profesional, placă de sunet straşnică, nişte caşti profi şi dacă ai noţiuni de captare şi procesare a vocii, eşti tare. Adică eşti ca mine: lucrezi de-acasă, nu te bate nimeni la cap, nu te cerţi cu colegii, nu stai în trafic de două ori pe zi, toată lumea te iubeşte… e bine…
Întrebaţi-mă orice în legătură cu această profesie şi nu numai. Voi răspunde oricui cu mare plăcere. Am primit din naştere acest dar şi... vorba ceea: „dar din dar se face". Nu mă tem să ajut pe nimeni şi nu mă tem de concurenţă, întrucît chiar sînt foarte bun.
Iată şi cum sună vocea mea pe un trailer de film. Dar să vă întoarceţi la blog, bre (cu back): http://www.trilulilu.ro/voiceover/0a5a0a1f665978
